Jocuri care se pot juca cu scaunele: „Caleașca”

Dificultate

Ușor

Vârstă Copii

5 ANI +

Durată

15 MIN

Numărul de Copii

Minim 10 copii

Locul desfășurării

INDOOR | OUTDOOR

Materiale necesare

Scaune

Jocul Caleașca l-am preluat în urmă cu 7 ani, când lucram ca animator la petrecerile pentru copii. L-am adaptat și am ajuns la versiunea pe care o prezint astăzi.

În filmulețul atașat se observă aranjarea copiilor, sub forma unei calești. Aceștia vor fi așezați pe scaune. Astfel e necesar un scaun pentru fiecare participant.
Personajele jocului sunt:
– Un birjar
– Un împărat și o împărăteasă
– Patru roți ( roata dreapta din față, roata stângă din față, roata dreaptă din spate și roata stângă din spate )
– Cai ( minim 2 .. nu există număr maxim )

Coordonatorul jocului va citi povestea. Atunci când personajele își aud numele în poveste, se vor ridica și vor face o tură în jurul scaunul. Dacă își aud numele de 3 ori, vor face 3 ture.
Când aud cuvântul caleașcă, se ridca toți copiii.
Când aud cuvântul pădure, vor face ca lupii.

Eu obișunesc să așez sala și să îi rog pe copii să își aleagă un loc. Abia după le povestesc despre joc, despre aranjarea lui și ce vom face. Astfel nu se supără pentru rolul primit și sunt foarte atenți și curioși să afle de ce am așezat sala astfel. În timp ce le povestesc ceea ce vom face, ochii lor sunt tot mai mari și entuziasmul crește cu fiecare explicație pe care o aud.

Mai jos atașez un filmuleț gândit pentru a înțelege locurile și rolulile copiilor în joc.

Mai jos poți descărca textul pentru joc.

DESCARCĂ JOCUL CU CALEAȘCA

Te-ar putea interesa și...