Aștept acum la stomatolog. Am deschis notițele să-mi aștern gândurile.
Apare o mămică cu 2 copii, 3 și 6 ani. Ambii cu un telefon în mână. I-a așezat pe scaune și au pornit desenele. Mămica și ea pe telefon. Băiețelul de 3 ani nu vorbea, scotea sunetul Mmmm atunci când apărea o reclamă pe youtube ca semnal de ajutor. Au stat așa 30 de minute.
M-am îngrozit. Probabil scena de astăzi și discuția de ieri purtată cu un doctor psihiatru pentru copii și problemele pe care le văd în sala de clasă și le aud la colegele mele m-au determinat să scriu aceste rânduri.
Nu vreau să mă dau mare specialist în educație și voi conecta mult din ceea ce scriu aici la experiența mea de mamă.
Nu sunt anti desene, nu sunt anti tableta, dar nici nu le văd necesare. Drept dovadă Chris, băiețelul meu cel mare, nu a fost pasionat de desene până aproape de 2 ani.. chiar întâmpinam mari dificultăți cu el la aerosoli pentru că nu reușeam să îl ținem într-un loc pentru a sta cu masca .. complicat.
Multă lume mă întrebă CUM DE?
Nu văd desenele necesare și astfel nici nu le-am introdus în viața copilului ca activitate.
Ne-am descurcat de minune fara aceastea pana in jurul varstei de 2 ani conectandu-le pe Chris la prezent. Nu a mancat la desene si mi-a fost greu sa inteleg parintii care au apelat la aceasta metoda pentru ca am vazut cu copilul nu era constient nici macar de mestecatul si inghititul mancarii.
Chris a trait cu bucuria de a fi cu oameni, cu copii. Se bucura de jocul impreuna, micile activitati pe care le faceam impreuna, de povesti, de plimbari, de iesitul la restaurant.
Niciodata in contextul familiei ( noi 3 sau 4 ) nu am apelat la desene la resturant pentru ca nu a fost nevoie. Chris ( desi e un copil agitat si consumator de energie ) a fost dus la resturant de la 7 zile pana in prezent si a invatat din fiecare vizita cum sa se comporte, ceea ce putem si ceea ce nu putem face. Ii place sa stea cu noi, sa povestim, sa se joace la masa cu jucariile pe care si le aduce.
Chiar ieri mă întrebase: Mama, când mai putem merge la resturant să mâncăm cu toți împreună?
Așa m-am bucurat.. am realizat că el asocieaza ieșirile la resturant cu bucuria de a fi împreună.
E greu pentru părinți să nu ofere copiilor telefonul?
Nu cred că e greu, dar poate fi provocator. Un copil te provoacă să fi prezent: AICI și ACUM, iar noi adulții am cam uitat acest lucru. Ei ne solicită activ în jocurile lor și au nevoie de parteneri de joacă constant. E simplu să pornești televizorul și să ai liniște, dar poate fi provocator să te joci toată ziua, să ieși la plimbare, să găsești idei de activități potrivite vârstei. Și nouă ne e greu uneori, dar facem asta în 2 și e mult mai simplu.
Chris se uită la desene?
Daa, se uită. E momentul lui de relaxare. În această perioadă se uită zilnic sau la 2 zile și a văzut pentru de puțin 15 ori filmul cu Shrek și cel cu Ștrumfii. Adoră să îi facem popcorn și să stea un părinte cu el ca să dezbată filmul. O lungă perioadă de timp a stat cineva în permanență cu el pentru că adora să povestească ceea ce vede. Acum stă și singur.
La desene se uită la Masha and the Bear și Baby Boss pe Netflix.
Cand am avut program încărcat: activități, vizite la prieteni, ieșit în oraș.. a stat și 2 săptămâni fără desene si fară să fie influențat negativ că au dispărut din viata lui, nici macar nu le-a simtit lipsa si nu a intrebat.
Cere Chris să se uite la desene?
Da, cere, când e obosit, plictitist sau are timp liber . Pentru a doua varianta încercăm să ne ocupăm de el sau să fim cu el pentru a face ceva împreună și a avea mereu o alternativă mai bună. Ne jucam cu el, construim cu lego, facem trasee, ne jucam cu nisipul kinetic, iesim afara cand vremea ne permite, ne placem sa facem activitati impreuna.
Am zburat 6 ore cu avionul dus si 6 intors si am stat 10 zile in vacanta la mare fara desene, efectiv refuza sa se uite la acestea si am avut o suuper vacanta.
Cât se uita Chris la desene?
Între 15 și 90 min / zi, depinde de zi.
Uneori oprim noi desenele și anunțăm asta cu 10 min înainte, dar când îți e lumea mai dragă și ai profita de acel timp… și le închide singur și ne spune: gata, m-am plictisit, haide să ne jucăm.
Desenele nepotrivite
Împreună cu soțul meu alegem desenele pe care le vede. Sunt opțiune lui, le studiem și ulterior vedem dacă sunt potrivite sau nu.
Chris a fost fan Niky și Vladi, dar am văzut cum a preluat din comportamentul lor și am ales să nu ne mai uităm în casa noastră la Niky și Vlad pentru o perioadă de timp,
Vreau să spun că nu ne-a fost ușor, am reușit și se poate. Chiar se poate să ne bucurăm de viața și de copiii noștri și să trăim prezentul.
Copiii din sala de așteptare m-au șocat… m-a șocat să văd că în loc să îi învățăm despre rabdare, le distragem atenția .. în loc sa povestim cu ei, le distragem atenția …
Ulterior părinții caută suport în profesori, pentru că îi întâlnesc la centrul educațional pe care îl conduc, dar puterea e la ei.
Întâmpinăm multe provocări cu timpul de concentrare al copiilor la activități care e tot mai redus… mai ales în rândul copiilor care nu frecventează grădinița sau petrec mult timp in fata tabletei/ televizorului. E chiar dificil uneori și ne dorim să îi ajutăm pentru că vedem cum și ei se frustrează.
Postarea mea vreau doar să atragă un mic semnal de alarmă pentru generația care crește cu noi… Poate gandurile mele te ajuta, poate experienta mea, poate poti ajuta alti parinti cu postarea..
Copiii au nevoie de socializare directă, fizică, de interacțiune, de conflict, de plictiseală, de emoții negative, au nevoie să plângă, să descopere lumea … au nevoie de limite și reguli legate de timpul petrecut în fața ecranelor, au nevoie de părinți și nu de distragere.
Copiii au nevoie sa isi traiasca copilaria in cel mai frumos mod pe care il putem oferi.
Acestea au fost gandurile mele din sala de asteptare …