Gânduri înainte de vacanță.

Zilele trecute am publicat un anunț de angajare. Printre rânduri, am scris că în echipa noastră nu există presiune. Apoi am recitit. Și am simțit nevoia să nuanțez.

Pentru că, adevărul este că în educație există multă presiune. Nu doar în educație, ci în orice meserie în care lucrezi cu oameni, cu responsabilități, cu termene, cu așteptări. Nu poți fi pompier doar când te simți bine. Sau medic, sau profesor. Viața reală nu e o pauză continuă. E și provocare. E și greutate. E și sens.

În interviuri sau în discuțiile de echipă, îi întreb uneori pe colegi: „Ce faci când te simți copleșit?” Răspunsul la această întrebare spune adesea mai mult decât orice CV. Pentru că presiunea nu e mereu despre „sistem” sau despre „director”. Uneori e despre cum ne organizăm. Despre cum ne vorbim în gând. Despre ce facem când simțim că nu mai putem. Despre cât de personal luăm lucrurile. Despre cum ne încărcăm după ce ne-am golit.

Am observat, în procesul de recrutare, foarte mulți oameni care caută ceva idealizat – un loc fără stres, fără provocări, fără efort. Dar adevărul e că orice loc de muncă vine cu un preț. Și acel preț nu este unul negativ. Este asumarea. Este maturitatea. Este conștientizarea faptului că nu e datoria nimănui să ne salveze. Că fiecare job are consumul lui. Iar în educație, dacă nu știi cum să te reglezi, să te întorci la tine, să faci spațiu în tine pentru greul altora… nu doar că te pierzi, dar îi poți răni și pe ceilalți fără să-ți dai seama.

Uneori oamenii se pierd în bârfe, în așteptări nerealiste, în judecata altora. Uită că fiecare familie are o poveste. Că fiecare om plătește un preț pentru viața pe care o duce. Și că invidia, neasumată, poate să îmbrace multe forme.

Se apropie Paștele. Și poate cel mai bun cadou pe care ni-l putem face, ca oameni mari care lucrează cu oameni mici, este să ne întrebăm sincer:
Eu cum mă așez în mine?
Unde mă duc când mi-e greu?
Știu să respir sau doar reacționez?
Sunt un adult în corp de adult… sau un copil rănit care așteaptă ca ceilalți să se comporte altfel?

Educația este domeniul pe care îl iubesc. Îl trăiesc. Îl cunosc. Și știu cât poate fi de frumos. Dar nu pentru că e ușor. Ci pentru că m-a învățat să fiu un om prezent, asumat și, mai ales, viu.

Cu sinceritate,
Ioana Mafteiu
Profesoara de Joacă