10 jocuri pentru școala de vară sau tabere

Dificultate

Ușor

Vârstă Copii

5-12 ani

Durată

10-25 de minute

Numărul de Copii

4 - 35

Locul desfășurării

Indoor | Outdoor

Materiale necesare

detaliate la fiecare joc

Sunt 9 ani de când am fondat Activity și vara nu am vacanță, ca mulți profesori care lucrează în învățământul privat. Pentru mine vara e o perioada în care lucrez cu copii din toate școlile și centrele din oraș și încerc alături de echipa mea să le oferim o vara plină de joacă, structură, conectare, mișcare și siguranță ( fizică și emoțională ).

Din multele jocuri pe care eu și echipa mea le facem la școală de vara, astăzi împărtășesc cu voi 10 dintre acestea: 

1. Jocuri cu parașuta

Jocurile cu parașuta sunt pline de mișcare și distracție. Cele mai îndrăgite variante de mine sunt:

(1) Număratul de la 1 la 10 cu strigătul de nume al unui copil când numărătoarea ajunge la 10. Exemplu: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 – MIHAI. Mihai intră sub parașuta pentru următoarea rundă de fluturat și numărat. Acesta stă sub parașuta și când ajungem din nou la 10, face schimb cu următorul copil numit.

(2) Se pune muzică, iar copiii dansează. Când se oprește muzica, coordonatul de joc spune o culoare, iar copiii se vor așeza pe culoarea numită.

(3) Se pune o minge sau mai multe pe parașută, iar copiii vor mișca parașuta încercând să țină mingea sau mingile pe ea, fără să cadă.

2. Gogoși pe sfoară

Te-ai gândit să înșiri gogoși pe o sfoară și să îi provoci pe copii să le mănânce fără să își folosească mâna? Totodată, să fie foarte atenți la strategia folosită la final când vor mușca din ultimele guri, iar gogoașa poate cădea cu ușurință pe jos dacă nu anticipezi acest pas.

Copiii și profesorii s-au distrat la acest joc extrem de potrivit pentru școala de vară, atmosfera de distracție și căldură de afară. Gogoșile sunt de la LIDL, iar sfoara este una din dulapul cu materiale (adică nimic special).

3. Mâinile sus, pe cap, pe umeri, pe minge

Un joc simplu, care implică atenția și te provoacă să te distrezi, chiar și atunci când colegul tău e mai rapid ca tine cu o milisecundă. Copiii se așează pe 2 rânduri, față în față. Între aceștia se așează o minge. Fiecare copil este în echipă cu copilul din fața lui.

Coordonatorul de joc va anunța începerea jocului și va oferi indicații sub forma: PUNE MÂNA PE …. cap, buric, nasul tău, nasul colegului, urechea ta dreaptă, pe iarbă, pe genunchiul stâng, pe ceafă, pe pleoape.. până se aude PUNE MÂNA PE MINGE.

Copilul care atinge primul mingea este considerat câștigătorul rundei. Copiii se bucură în general de cel puțin 15 runde al jocului, secretul e că unele rude să fie rapide, altele mai lungi, mai exact să alternezi durata rundei și să schimbi vocea – vorbește în șopată, cu o voce serioasă, nu lăsa o pauză mare înainte de ultima frază cu PUNE MÂNA PE MINGE.

4. Mersul pe picioroange

Par niște simple ghivece de flori, întoarse și prinse cu sfoară.. dar în realitate, le poți introduce într-un traseu de psihomotricitate sau chiar la o ștafetă și ai nenumărate beneficii pentru copii: (1) Îmbunătățirea echilibrului și coordonării, (2) Creșterea forței musculare, (3) Activitate fizică distractivă, (4) Dezvoltarea abilităților motorii grosiere.

Picioroangele oferite de Decathlon, cum sunt cele din linkul menționat, sunt proiectate special pentru copii, având caracteristici de siguranță, cum ar fi suprafețe antiderapante, pentru a asigura o experiență sigură și plăcută.

5. Ţările

Ţările este un joc ce se joacă în cel puţin 3 jucători. Pentru a juca Ţările avem nevoie de o minge şi spaţiu cât mai mult – recomandat OUTDOOR.

Fiecare jucător își alege o țară pentru care să joace.

Se trasează pe jos un cerc mare, în care să încapă toți jucătorii. Fiecare jucător primește o bucată (că la pizza când este tăiată) din cerc în care scrie numele țării sale.

Fiecare jucător se poziționează la el în țară și se trage la sorți sau se alege jucătorul care să arunce mingea.

Jucătorul ia mingea și strigă: „Să fie țară cu numele de …” și va spune o țară, din cele participante la joc, și va arunca mingea în aer.

Jucătorul cu țară care a fost strigată trebuie să prindă mingea cât mai repede, să o aducă în cerc și să strige „STOP”. În acest timp, restul jucătorilor fug cât mai departe de el.

La „STOP” nu mai are voie nimeni să se miște. Jucătorul cu mingea alege un jucător pe care încearcă să îl nimerească cu mingea. Are voie să facă 3 pași în direcția lui.

Dacă reușește să îl atingă cu mingea, are dreptul să ia o bucată din țară celui atins, dar nu mai mai mult de jumătate. Dacă nu reușește, cel care nu a fost nimerit cu mingea va lua o bucată din țară celui care a aruncat după el, dar nu mai mai mult de jumătate. Marcarea se va face cu cretă pe țară acestuia.

Jocul se reia, iar cel care aruncă mingea în sus este jucătorul a cărui țară a fost strigată ultima oară. Dacă acesta nu mai este în joc, pentru că toată țară lui a fost cucerită, mingea va fi aruncată de ultimul jucător care a aruncat mingea și este încă în joc.

Un jucător iese din joc atunci când nu mai are unde să stea, adică dacă țară lui este mai mică decât o talpa de picior.

Ultimul jucător rămas în joc, câștigă jocul.

6. Concurs pe echipe – tunelul pentru minge

Tunel pentru minge făcut din .. COPII. Ai văzut bine. Pare simplu și ușor? Nu e deloc așa pentru copii. Cu cât tunelul e mai lung, cu atât e mai provocator acest joc. Noi îl jucam în 2 echipe și oferim un punct echipei care duce cel mai repede mingea în celălalt capăt.

Jucam 5-7 runde, pentru că e foarte distractiv. Jocul poate fi complicat. Pot fi copii parte din tunel. iar la final mingea să continue cu altă parte a grupului într-o ștafetă. Cu puțină creativitate … poți complica acest tunel.

7. Traseu cu țevi

Oferă-le copiilor țevi tăiate la jumătate și o minge. Provoacă-i să găsească cât mai multe variante prin care pot duce mingea de la punctul A la punctul B. Este nevoie de strategie, atenție, coordonarea tuturor copiilor, o bună comunicare, iar satisfacția la final va fi pe măsură.

Poate fi provocator pentru mulți copii să se facă auziți sau să își exprime ideea, dar aceste jocuri oferă oportunități de a învăța și de a încerca să lucreze în echipă.

8. Jocul Caleașca

Nu e nevoie de detalii aici pentru că acest joc are deja un articol propriu pe blog, la un click distanță: Jocul Caleașca.


E un joc în care combini mișcarea și atenția, iar prin tonul vocii și energia facilitatorului, poți crea o activitate care va rămâne în sufletele copiilor pentru mult timp, iar birjarul.. sigur își va aminti de acest rol.

9. Traseu in echipe

Traseu de parcurs cu bucăți de lemn, în echipe de câte 2. Este despre coordonare, munca în echipă, rapiditate și strategie ( cum dau mai repede plăcile către colegul meu? se întoarce mereu în partea dreaptă ?) Deloc complicat și plin de avantaje pentru dezvoltarea motrică a copiilor

10. Un altfel de joc în echipe cu mingea – „Colegii jos”

Jocul „Colegii jos” este un alt joc interactiv care se joacă în 2 sau mai multe echipe.

Se realizează 2 echipe egale și se hotărăște un căpitan de echipă. Căpitanul va sta față în față cu rândul de colegi având în mână o minge. Căpitanul va da pe rând mingea fiecărui coleg. Copilul prinde mingea de la căpitan, o aruncă înapoi, iar apoi se așează jos în poziție ghemuită. Căpitanul va arunca pe rând, în ordine, mingea fiecărui coleg până ajung toți colegii să stea în poziție ghemuită. Echipa câștigătoare este echipa care ajunge să aibă cel mai repede „Toți colegii jos”.

Nu e joc, dar e o super activitate: Pictură cu picioarele

Nu e tocmai un joc, ci o o activitate ideală pentru vară. Pictura cu picioarele.. atât de amuzantă e activitatea când descoperă copiii ce vor face. Pe parcurs alunecă ușor spre dezamăgire și frustrare, iar alții vor descoperi entuziasmul, totuși .. nu e chiar ușor să pictezi folosind o pensulă între degetele de la picioare.

La final.. chiar vor înțelege expresia ” Parcă ai scris cu picioarele”. Activitatea a durat 30 de minute, iar fiecare copil a desenat ce și-a dorit fără să se ajute de mâini. Merita integrată atât în tabere, cât și la școlile de vară indiferent de tematică.

Spor la joacă!

Te-ar putea interesa și...