Mi-am luat ramas bun de la elevii mei .. chiar daca e pentru cateva luni … a venit momentul in care trebuie sa fac ceva ce am uitat si nu am facut de mult timp: sa imi fac timp pentru mine si pentru sufletul meu. 

Mi-am luat ramas bun de la elevii mei si am incercat sa raman recunoscatoare pentru toate clipele care au contribuit la sentimentul imens de bucurie si mandrie pe care il am atunci cand ii vad si lucrez cu ei, sunt ani in spate .. sute de ore de engleza. In spatele recunostintei mele s-au ascuns tristestea si sentimentul de dor care incepea sa creasca … cum o sa fie ca eu, Ioana Mafteiu, sa nu mai fiu profesoara lor? Cum o sa fie sa nu ii vad, sa nu le corectez temele, sa nu ne jucam?

Apoi imi dau seama cat de greu mi-a fost chiar si in aceasta ultima saptamana cu ei, ce efort imens am facut ca sa imi iau si acest ramas bun. Astazi sunt in a 6-a zi de antibiotic dupa o sinuzita care o duc cu mine de 3 saptamani, am puroi in spatele narii si dureri de cap .. de nu le pot descrie. Asa reactioneaza corpul meu atunci cand uit sa spun STOP si sa ma opresc si sa am grija de mine. Incperea anului scolar ma gaseste an de an obosita si cu bateriile pe 0 datorita stresului si agitatie pregatirilor pentru prima intalnire cu copiii ( 197 anul acesta scolar ). Acum a fost si mai greu, impart energia cu un suflet care creste in mine, impartim mancarea, bucuriile, dar si energia. 

A venit acum momentul sa imi dedic mie cateva saptamani pentru relaxare, pregatirea mea si a locului in care Nicholas va fi primit, pentru a dormi, a citi si a ma incarca cu putere pentru a creste inca o minune. 

Atunci cand am fost insarcinata cu Chris, primul meu baietel, am lucrat pana cu o zi inainte sa nasc. Nu stiu de unde am avut atunci atatea resurse. Ma uit cu mandrie in spate. Acum .. 2 ani si jumatate mai tarziu ma gasesc mai obosita si cu o nevoie mare de a ma deconecta putin de la rutina si a ma conecta la mine. Nu am facut asta de mult. Cred va fi provocator, desi e un lucru atat de simplu.

In aproape 6-7 saptamani voi naste .. nu imi vine sa cred cum a zburat timpul, nu vine sa cred ca voi tine in brate doua minuni care au crescut in mine si carora am putut sa le dau viata. 

Ma pregatesc cu caldura de noua aventura si astept cu bucurie sa simt cum e sa fii mama de 2.

Impartasesc cu voi astazi cum mi-am luat ramas bun de la grupa celor mai mici elevi – de 4 ani. Am pregatit o carte pe care am citit-o impreuna cu elevii si pe care au primit-o acasa pentru a o citi cu parintii.

Profesoara celor mici a fost introdusa inca din luna mai, de cand le-am povestit de schimbare si in luna septembrie am vizitat-o si le-am reamintit si povestit despre acest lucru. Copiii au luat asa de usor schimbarea! 

Mai dificil vad acest lucru pentru unii dintre elevii mai mari sau unii dintre parinti. Am mare incredere in colega mea si desi imi va fi extrem de dor de ei si de a preda, stiu ca sunt pe maini bune. 

Cu bucurie combinata cu tristete si entuziasm, putin dor si multa oboseala, inchei articolul scris astazi: 30.09, prima zi a mea dedicata sufletului meu.

Am terminat munca administrativa ( mail-uri, trimis extrase, semnat contracte ) si ma pregatesc sa intru online pentru 4,5 ore la un curs de formare… voi povesti curand despre el.

Lor le multumesc pentru o luna septembrie DE VIS, pentru ca intru in sala de clasa cu bucurie si plec cu entuziasm, pentru ca simt ca fac o diferenta prin activitatea mea si prin ei. Ei sunt cei carora le predau din pasiune. Am ajuns intr-un punct minunat in care venitul meu lunar nu mai depinde de munca la clasa, astfel aleg sa fac acest lucru din inima mea si pentru inima mea. Lor le-am mai ramas profesoara, din peste 70 de elevi cu ei am ales sa continui pentru a simti bucuria din sala de clasa in calitate de profesor.

Cu emotii,

Profesoara de joaca