De ce călătoriți cu copilul? Oricum nu își va aminti

Ultimele discuții cu persoane cunoscute sau mai puțin cunoscute din viața mea au fost despre: De ce am dus copilul așa de mic la Disneyland? Ce înțelege el acum? Oricum nu își va aminti..

Nu e prima data acum când mă lovesc de această întrebare sau mai bine spus, complex de întrebări, dar e prima dată când am simțit să scriu despre asta.

Sunt mama lui Chris, o minune de copil ca toți copiii. Chris are 2 ani și 2 luni și este produsul iubirii, un copil mult dorit și așteptat, un copil căruia i-am oferit ce am avut eu și soțul meu mai de preț: timpul, nu orice fel de timp, ci timp de calitate. Așa cum am știut și am putut.

Să trecem la subiectul postării, mai exact călătoriile cu copiii.

Aud întrebarea de mai sus foarte des, mai exact de când avea o lună și am plecat cu el prima dată în vacanță.

În primul rând, noi nu călătorim cu copilul cu scopul de-ași aminti vacanța. Niciodată nu mi-am pus problema dacă îi va rămâne în minte sau nu. Nu văd asta ca fiind ceva atât de important.

Calătorim pentru bucuria de a fi împreună, bucuria de a explora și a vedea lucruri noi, călătorim pentru că am ales să facem din asta o prioritate și să investim în educația noastră prin ceea ce ne oferă acest hobby. 

În al doilea rând, fiecare persoană ia din fiecare experiență ceva diferit. Așa cum vizitarea locului X e o experiență trăită și văzut de mine într-un mod, în altul de Alin.. așa e și pentru copii. Oricât de mici sunt, credeți-mă că ei chiar înțeleg ceva.

Cred cu tărie că “a calători” nu e doar un verb, ci un mod prin care educi și deschizi viziunea unui copil încă de mic. Ma uit la progresul meu în carieră și cred că o mare parte din ceea ce am realizat se datorează lucrurilor și locurilor pe care le-am văzut.. 

Chris are 12 zboruri cu avionul, ar fi fost un număr dublu, dar cu pandemia… nu am reușit să călătorim așa cum o făceam.

Chris la 2 ani și 1 luni îți poate povesti și arăta cum avionul decolează, aterizeaza, cum pe pistă vine cisterna la avion, cum în aeroport ești verificat la bagaj, cum aștepți să îți verifice biletul. Da, la doar 2 ani. Asta e magia călătoritului. Expui copilul dincolo de povești. Trăiește cu tine și învață din fiecare lucru pe care îl facem împreună.

La resturant Chris așteaptă la locul lui, fară tabletă și desene, povestim, se joacă. Așa l-am învățat că e firesc și normal și se bucura o dată cu noi de savurarea prânzului și a cinei, de consultarea meniului și bucuria desertului.

Chris nu are nimic special, ci pur și simplu a beneficiat de integrarea în familia noastră. Are locul lângă noi în fiecare călătorie și a învățat să se bucure de acest lucru așa cum o facem noi.

În al treilea rând, în vacanța descoperi lucruri noi despre copil. Vacanța aceasta am descoperit că avem cel mai răbdătoar copil … a stat și 40 de minute la cozi pentru carusele fară să plângă, fară să vrea în brațe. Am descoperit că adoră să își facă poze cu personaje… nu mi-aș fi imaginat niciodată că voi sta 30 de minute în rând pentru o poză cu Donald.. dar a fost dorința lui și toată vacanța a vorbit despre asta. 

Cred cu tărie că trebuie să privim calătoritul pentru emoția și bucuria pe care ne-o aduc clipele trăite ca o familie când suntem plecați. Cred că doar calătorind cu copilul de mic va învăța să savureze vacanțele și va învăța rutina unei vacanțe ( bagaje, aeroport, cazare, etc ).

Aud multe persoane spunând că e greu să călătorești cu copilul. Nu am experimentat asta niciodată, nici măcar zburând 6 ore + stând încă o oră în avion cu un copil de 1 an care ar fi alergat într-una. Cred în tăria pregătirii copilului pentru vacanțe, așa cum o facem pentru prima zi de grădinița, pentru primul somn la bunici. Cred că bucuria de a călători cu toții ține de buna organizare a familiei și a pregătirii copilului.

Calătorim fară tabletă și desene pe telefon și tot e ușor și fain. Am creat o rutină și o bucurie din a povesti, din a-i răspunde întrebărilor lui Chris, din a asculta ceea ce ne spune și din a înțelege nevoile lui. 

Călătorim pentru că asta ne bucură, chiar dacă poate nu își va aminti. Călătorim pentru experiențe, pentru lecții, pentru a vedea frumusețea lumii și pentru a descoperi mereu ceva nou.

Chiar dacă Chris nu își va aminti vacanța la Disneyland, cred că nu vom uita noi ca părinții cum l-a strigat pe Mickey Mouse în tot parcul, cum a privit prima dată peisajul de la It’s a small world, cum a reacționat când s-a speriat sau când a descoperit bucuria de a se da într-un tren cu viteză.

Momentan încă nu a uitat, dacă îl întrebi cum a fost la Disneyland îți spune că și-a luat ghiozdan pentru grădiniță și sticlă pentru apă, iar dacă e într-o pasă bună îți povestește de Donald, de caruselul cu ceșcute, că s-a dat cu barca, cu trenul, că a mâncat brioșe și a ales să își cumpere un tir. Ce aș putea să îmi doresc mai mult de la un copil de 2 ani? Mi se pare deja fabulos că a încă își amintește atâtea, iar atunci când le va uita, dacă o va face, va rămâne cu lecțiile din vacanță: lecția răbdării, regulile din autobus, avion, tot ce e în magazin și luăm – se achită, aruncăm mizerile la coșul de gunoi, ne ținem lucrurile în ordine în cameră. Etc.

Vă las câteva citate dragi mie:

Și fotografii din viața de călători în 3:

În concluzie, în familia Mafteiu ne bucurăm de clipele trăite împreună, bune sau mai puține bune și sperăm să vedem întreaga lume împreună… în mai puțin de 4 luni în noua varianta de 4.

Te-ar putea interesa și: